Regulamentul Festivalului

REGULAMENTUL FESTIVALULUI DE RECITARE, TEATRU ȘI DESEN "William Shakespeare"

1. ORGANIZATOR

Festivalul Județean de Recitare, Teatru și Desen "William Shakespeare" este organizat de Liceul Teoretic "Traian Lalescu" Brănești și Școala Gimnazială Nr. 3 Cernica-Bălăceanca, denumit în continuare Organizator.

Liceul Teoretic "Traian Lalescu" este localizat în comuna Brănești, Str. Slt. Petre Ionel nr.2, județ Ilfov, cod postal 077030.

Școala Gimnazială Nr. 3 Cernica-Bălăceanca este localiztă în satul Bălăceanca, comuna Cernica, strada Gării, nr. 65, județul Ilfov, cod poștal 077036.

Festivalul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Casa Corpului Didactic Ilfov, Consiliul și Primăria Comunei Brănești, Consiliul și Primăria Comunei Cernica.

Festivalul Județean de Recitare, Teatru și Desen "William Shakespeare"

Site: www.festival-shakespeare.webnode.ro

Facebook: www.facebook.com/FestivalWShakespeare

2. SCOPUL FESTIVALULUI

Scopul festivalului îl constituie răspândirea şi cunoașterea de către elevi a canonului shakespearian, artei teatrului, a recitării și desenului precum și a literaturii universale.

Punerea în scenă a unei piese de teatru asigură o pregatire teoretica prealabila despre viața și opera scriitorului, cunoștințe necesare pentru interpretarea personajelor alese, având ca scop final conștientizarea literaturii.

Punerea în valoare a pasiunii elevilor pentru arta spectacolului prin :

- dezvoltarea capacităţii şi a adaptabilităţii acestora la munca în echipă;

- stimularea performanţelor artistice individuale şi de grup;

- cunoaşterea literaturii şi a dramaturgiei universale clasice

- realizarea unui act artistic complet care să corespundă cerinţelor estetice şi filosofice ale operelor alese a fi transpuse teatral

Angrenarea elevilor din şcolile şi liceele din judeţul Ilfov într-o competiţie artistică deschisă şi onestă, bazată pe libertate de exprimare, creativitate, imaginaţie, sensibilitate şi originalitate

Dezvoltarea spiritului competițional, de fair-play şi încurajarea formării de legaturi între elevii din diferite localități ale județului

Tema propusă de organizator stă sub semnul creativității și a spiritului liber, creator. Echipa de organizare dorește ca elevii înscriși în cadrul festivalului să creeze liber, fără reguli sau restricții

3. GRUPUL ȚINTĂ

Festivalul de Recitare, Teatru și Desen "William Shakespeare" se adreseaza tuturor elevilor înscriși în sistemul național de educație, public sau privat, din România, cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani (clasele V-XII).

4. CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

Elevii participanți trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Să fie înscriși în sistemul național de învățământ în instituții publice sau private
  2. Să studieze pe teritoriul României
  3. Să îndeplinească criteriul de vârstă
  4. Să nu plagieze. Orice tentativă de plagiat va conduce la eliminare drept de înscriere la o ediție viitoare
  5. Să fie clinic sănătos din punct de vedere psihic și fizic

Profesorii participanți trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Să fie încadrat în sistemul național de educație cu calitatea de profesor calificat
  2. Să aibă cel puțin 2 ani experiență în lucrul la clasă cu elevii
  • Să fie clinic sănătos din punct de vedere psihic și fizic

Nu este obligatoriu ca profesorul să fie de specialitate (limba engleză)

Nota: Nerespectarea conditiilor de eligibilitate atrage descalificarea din cadrul competiției a tuturor elevilor înscriși.

5. MODALITĂȚI DE ÎNSCRIERE

Înscrierea în cadrul festivalului se realizează ONLINE, la adresa www.festival-shakespeare.webnode.ro prin completarea formularului disponibil pe site, începând cu data de 01 februarie 2019, ziua deschiderii festivalului. TERMENUL LIMITĂ - 20 mai 2019

Pasul 1. Completează formularului de înscriere cu informațiile cerute, atât datele tale cât și datele cerute despre profesorul coordonator. Acordul de parteneriat este obligatoriu!

Pasul 2. Spune-le prietenilor despre festivalul la care participi tu și invită-i să participe cu tine.

Trebuie să distribui link-ul festivalului pe pagina ta de facebook. În cazul în care nu ai un cont de facebook poți publica link-ul pe oricare alt site verificabil. Postarea trebuie să fie publica!

Nu uita să-ți inviți minim 5 prieteni la evenimentul, publicat pe pagina oficială de Facebook a festivalului. Daca nu ai cont pe Facebook, trimite invitațiile prietenilor printr-un e-mail adăugând și adresa concursului la destinatar pentru verificare de către comisia de evaluare.

6. LOCUL DESFĂȘURĂRII

Festivalul de Recitare, Teatru și Desen "William Shakespeare" se desfășoară anual, în luna,  în incita Căminului Cultural.

- locul desfățurării:  Ilfov

- Data: Vineri - 24.05.2019, ora 10.00

7. SECȚIUNILE FESTIVALULUI

7.1. Secțiunea I - RECITARE

Secțiunea de recitare se va desfășura doar în limba română (cu posibilitatea organizării unei secțiuni în limba engleză) și vor fi admise poezii și poeme care aparțin canonului literar universal. Concurenții vor putea alege liber, pe lângă sonetele și poemele shakespeariene, poezii sau poeme aparținând altor poeți/scriitori ai literaturii universale.

Fiecare participant va recita, individual, un sonet, poem sau poezie, la alegere, din canonul shakespearean sau oricare alt poet sau scriitor din literatura universală.

Numarul maxim de participanti este de 2 (în cazuri exceptionale, cu acordul organizatorului, numărul maxim poate fi extins la 3 participanți).

Criteriile de evaluare urmărite:

  • ton
  • claritatea recitării
  • prezență scenică
  • expresivitate
  • mimică și gesturi
  • originalitate

7.2. Secțiunea II - TEATRU

Echipajul înscris în cadrul acestei secțiuni poate prezenta orice versiune a pieselor/scenetelor alese, fie adaptări moderne sau clasice. Piesele alese pot fi alese de orice gen, aparținînd diferiților scriitori pe langă cele shakespearene.

Fiecare echipă va fi formata dintr-un număr cuprins între 2 și 6 membrii (la care pot fi adăugați figuranți în funcție de piesa aleasă)

Durata reprezentației unei trupe poate fi cuprinsă între 10 și 20 minute.

Criteriile de evaluare urmărite:

- naturaleţea şi firescul interpretării

- vorbire scenică (volum, claritate, intensitate)

- mișcare scenică

*Decorul și recuzita nu sunt asigurate de către organizator. Organizatorul poate asigura masă, scaune, sonorizare.

7.3. Secțiunea III - DESEN ÎN CREION

Aceasta secțiune se adreseaza copiilor cu talent la desen și presupune realizarea unui desen cu tema.

Copiii înscriși în cadrul acestei secțiuni vor realiza un desen cu temă, inspirat din opera marelui dramaturg (cu posibilitatea oferiri unui suport vizual)

Desenele realizate vor fi jurizate de profesori ce au ca disciplina artele vizuale si desenul artistic. Acestea vor fi scanate în format A4 și trimise pe adresa de e-mail a festivalului (wshakespeare.festival@gmail.com).

Tema secțiunii desen pentru ediția a IX-a este: Fantasticul în opera lui Shakespeare

În functie de vârsta elevilor, se poate realiza o departajare pe nivel de vârstă, între elevii ciclului gimnazial și cel liceal.

Numarul maxim de participanți in cadrul acestei sectiuni este de 4 participanți.

Criteriile de evaluare urmărite (gimnaziu/liceu):

- compoziție

- încadrarea și respectarea temei

- creativitatea și acuratețea lucrării

7.4. Secțiunea III - DESIGN/GRAFICĂ

Această secțiune se va desfășura online, afișele și pliantele vor fi transmise la adresa de e-mail a festivalului împreună cu datele elevului/elevilor și a profesorului coordonator. (wshakespeare.festival@gmail.com).

Pliantele și afișele câștigătoare vor fi folosite ca materiale oficiale pentru ediția următoare.

La secțiunea prelucrare grafică ( toate subsecţiunile: afiş, pliant) lucrările vor fi realizate de către un singur elev care poate participa cu cel mult 2 lucrări la fiecare subsecţiune; pliantele și afișele vor contine informații despre desfășurarea concursului , locație și imagini.

Criteriile de evaluare urmărite:

  • respectarea datelor de tema (direcția perspectivei, proporție, elemente arhitecturale, materiale de construcție)
  • capacitatea creativă
  • originalitate
  • coerența compoziției și corectitudinea perspectivei
  • calitatea valorației (reprezentarea materialelor, redarea volumetriei și detaliilor, peisaj, cromatica)
  • expresivitatea artistică
  • calitatea reprezentării grafice

Notarea lucrărilor se face cu punctaj de la 0 la 100. În cazul în care diferenţa de evaluare a doi evaluatori este mai mare de 20 de puncte, se procedează la reanalizarea lucrării de un al treilea membru. Jurizarea se face în ziua prezentării lucrării. Punctajul pentru lucrări ,certificat de preşedintele comisiei este final.

*Pentru realizarea pliantelor și a afișelor se poate utiliza Adobe PhotoShop , Microsoft Office Publisher , Adobe Ilustrator.

CALENDARUL FESTIVALULUI

Calendarul festivalului va fi publicat pentru fiecare ediție în parte în funcție de modificările calendaristice.

Astfel, calendarul Ediției VII este următorul:

Etapa I - Înscrierea participanților

01 februarie - 20 mai 2019

Etapa a II-a - Realizarea desenelor în creion/pliantelor și afișelor

01 aprilie - 20 mai 2019

-Desemnarea câștigătorilor la secțiunea desen și design/grafică

21-23 mai 2019

Etapa a III-a - Desfășurarea secțiunilor de recitare și teatru

24 mai 2019

- Desemnarea și premierea câștigătorilor tuturor secțiunilor

24 mai 2019

*Organizatorul Festivalului Județean de Recitare, Teatru și Desen "William Shakespeare" își rezervă dreptul de a efectua modificări asupra perioadei de înscrieri, conținutul unei secțiuni sau a datei/locației de desfășurare a festivalului.

Modificările vor fi aduse la cunoștința participanților în timp util prin publicarea pe site-ul festivalului la secțiunea dedicată anunțurilor.

PREMII

Elevii și profesorii vor primi diplome de participare în cadrul festivalului pentru completarea dosarelor personale

Se acordă diplome în funcție de rezultatele înregistrate în cadrul fiecărei secțiuni (I, II, III și Mențiune)

Premiul I

Premiul II

Premiul III

Mențiune

*Vor fi oferite și premii, pe lângă diplome, în limita disponibilității financiare.

*Secțiunea Desen în creion va fi departajată în funcție de nivelul de învățământ al elevilor, respectiv gimnaziu și liceu.

10. TERMENII ȘI CONDIȚIILE FESTIVALULUI

Participarea la festival se va face conform prezentului regulament.

Elevii și profesorii înscriși în cadrul festivalului sunt obligați să respecte termenii si condițiile prezentului Regulament de organizare, publicat pe site-ul dedicat al organizatorului referitor la: vârstă, secțiuni, încadrarea în termenele date, comunicarea cu Organizatorul. Nerespectarea celor menționate atrage descalificarea din cadrul secțiunilor atât a elevului cât și a profesorului coordonator.

Participarea în cadrul festivalului reprezintă acordul expres al participanților (elevi și profesori) ca numele, fotografiile în care aceștia apar sau materialele trimise ca raspuns la secținile la care participă să poata fi folosite cu scopul de a promova festivalul, în mod gratuit, de către Organizator sau partenerii acestuia.

Toți cei înscriși în cadrul festivalului au obligația de a transmite/verifica transmiterea în termenele prevăzute în calendar a materialelor.

Organizatorul nu este responsabil pentru înscrierile incorecte, incomplete sau efectuate după termenele înscrise în calendarul festivalului.

Orice modificare cu privire la datele personale trebuie transmisă în scris către Organizator.

Participanții înscriși în cadrul festivalului au obligaţia sa consulte permanent site-ul organizatorului pentru a lua la cunoștință eventualele modificari de program, regulament, sau organizare.

Organizatorul își rezerva dreptul de a modifica regulamentul festivalului, de a prelungi termenele de înscriere, datele de participare sau locația, dacă situația apărută nu poate fi remediată într-un alt mod.

Cele mai bune lucrări vor fi publicate într-o carte de tip e-book cu ISSN valabil care va conține lucrările și înformațiile despre autor și coordonator pentru a putea fi folosite la completarea dosarelor personale.

11. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Organizatorul se obligă să respecte prevederile Legii nr. 677/ 2001 și ale Legii nr. 506/2004 privind protecția datelor personale.

Organizatorul se angajează să pastreze confidențialitatea datelor personale ale tuturor celor înscriși într-una dintre etapele competiției și să le utilizeze conform Regulamentului și a legislației în vigoare.

Organizatorul este obligat să facă publice numele câștigătorilor și premiile acordate în cadrul competiției, conform legislației în vigoare.

Datele personale obținute în cadrul competiției nu vor fi utilizate în alte scopuri decât acela de popularizare a compeiției în mediile online și tipărit.

Rezultatele obținute în urma finalizării festivalului și numele caștigătorilor vor fi publicate pe site-ul dedicat al Organizatorului precum și in oricare alte medii de publicitate.

12. DISPOZIȚII FINALE

În cazul în care numarul participanților este insuficient pentru acoperirea unei secțiuni (minim 3), organizatorul îşi asuma dreptul de a renunţa la secțiunea respectivă, anunţând participanţii deja înscrişi.

Dacă numarul participanȚilor este insuficient pentru acoperirea tuturor secțiunilor, organizatorul iși asumă dreptul de anulare a întreg festivalului pană la înscrierea unui număr suficient de participanţi.

Școlile participante pot avea concurenți la una sau mai multe secțiuni din cadrul festivalului completând pentru fiecare secţiune câte o fişă de înscriere.

În cazul în care exista echipaje de copiii de la aceiași școala, pregătiți de profesori diferiți, aceștia vor fi înscriși în concurs ca echipaje separate.

Secțiunea de teatru va fi inclusă în cadrului festivalului numai dacă vor exista minim 3 echipaje înscrise pentru aceasta secţiune.

Se pot organiza si secțiune exclusiv în limba engleză dacă vor fi cel puțin trei cereri.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți